De ce umilința în leadership contează mai mult ca oricând

Nu e neobișnuit ca și liderii cu experiență să se simtă uneori depășiți. Noile tehnologii, schimbările rapide din piață și incertitudinile globale pot da senzația că terenul se mișcă mereu sub picioarele noastre. Paradoxal însă, această stare de nesiguranță poate fi un avantaj. Studiile arată că liderii care își pun la îndoială propria expertiză și rămân modești tind să ia decizii mai bune decât cei care acționează cu încredere nefondată. În vremuri incerte, o doză sănătoasă de umilință – recunoașterea faptului că nu le știm pe toate – devine o adevărată calitate în leadership.

*Articolul este o versiune tradusă a materialului original publicat de colegii noștri de la RELEVANCE, divizia de training in-company a Schouten.

Când te simți copleșit(ă), s-ar putea să fii pe drumul cel bun.

Liderii care admit că nu au toate răspunsurile tind să asculte mai mult, să pună întrebări mai profunde și să ia decizii mai informate. Umilința le menține curiozitatea vie și le oferă spațiu pentru învățare.

Studiile arată că liderii modești construiesc echipe mai coezive, bazate pe încredere și colaborare. Când un lider creează un mediu unde oamenii pot contribui liber și pot pune întrebări, apar idei inovative și soluții mai durabile.

De fapt, sentimentul de nesiguranță poate fi motorul creșterii. Liderii care spun „nu știu încă suficient despre asta” sunt cei care citesc, se formează, cer feedback și învață de la alții. Într-o lume aflată într-o schimbare accelerată, competența adevărată vine din capacitatea de a învăța continuu, și nu din iluzia că tu „știi deja”.

Metacogniția: Arta de a reflecta asupra propriei gândiri

Cum putem transforma umilința și autoanaliza într-un avantaj? Cum pot liderii să transforme conștient umilința și îndoiala de sine într-un avantaj? Prin metacogniție – abilitatea de a reflecta asupra propriului mod de a gândi.

Metacogniția este o abilitate pe care liderii buni o folosesc pentru a evalua ce știu deja și ce mai au încă de învățat. Presupune să faci un pas în spate și să îți pui întrebări precum: „Chiar înțeleg această problemă? Ce îmi scapă? Cum ar putea propriile prejudecăți sau puncte oarbe să-mi influențeze judecata?”

Acest tip de auto-reflecție este esențial pentru a gestiona efectul Dunning–Kruger. Dacă îți analizezi în mod regulat cunoștințele și modul de luare a deciziilor, poți identifica momentele de supraîncredere înainte ca ele să te încurce.

Cultivarea metacogniției înseamnă să-ți faci timp pentru o autoevaluare sinceră. De exemplu, după o decizie importantă sau o ședință, un lider cu obiceiuri metacognitive solide ar putea să își facă un scurt „debriefing” personal: Ce a mers bine și ce nu? Mi-am supraestimat undeva expertiza? Ce feedback am primit (sau am ignorat) și ar trebui să iau în considerare? Astfel de reflecții te mențin ancorat în realitate. Ele întăresc mentalitatea că nu ai terminat niciodată de învățat și că fiecare succes sau eșec este o oportunitate de creștere. De fapt, conștientizarea de sine – un rezultat direct al metacogniției – a fost identificată drept un factor esențial pentru dezvoltarea personală și profesională. Chiar actul de a recunoaște o limitare este primul pas spre a o depăși.

Practici simple, dar eficiente, includ:

• Auto-evaluarea regulată – după o decizie importantă, gândește-te: ce a mers bine și ce ai putea îmbunătăți?
• Căutarea feedbackului – cere activ opiniile echipei sau ale mentorilor; perspectiva externă corectează supraîncrederea.
• Predarea cunoștințelor – atunci când explici un concept (complex) altcuiva, asta îți arată cât de bine îl stăpânești cu adevărat.

Aceste practici îți formează obiceiul de a reflecta asupra propriului mod de gândire. Procedând astfel, vei fi mult mai puțin predispus să fii acel lider aflat pe „peak of Mount Stupid” (cum este ilustrat în mod amuzant efectul Dunning–Kruger), care înaintează orbește, încăpățânat. În schimb, vei aborda provocările de leadership cu o înțelegere clară a complexității lor – și cu un plan de a continua să înveți tot ceea ce ai nevoie.

La fel de important, metacogniția ajută și la combaterea sindromului impostorului (opusul efectului Dunning–Kruger, în care oamenii competenți se subevaluează), oferindu-ți o perspectivă mai obiectivă asupra abilităților tale. Ajungi să recunoști atât ceea ce faci bine, cât și zonele în care te poți îmbunătăți, dezvoltând astfel o încredere echilibrată.

Liderul secolului nostru: Adaptabil și mereu învățând

Pentru a conduce în vremuri incerte, învățarea continuă și adaptabilitatea nu sunt doar cuvinte frumoase – sunt esențiale. Lumea se schimbă rapid, iar orice abilitate sau strategie își pierde relevanța mai repede ca oricând. Dezvoltările din inteligența artificială sunt doar un exemplu. Liderii de astăzi trebuie să devină, la rândul lor, „învățăcei ai secolului XXI”, așa cum subliniază specialiști ca Charles Fadel, care evidențiază importanța adaptabilității și a „învățării de a învăța”.

Pentru lideri, această mentalitate înseamnă să caute constant creșterea. Expertiza nu este statică. Hrănește-ți curiozitatea, citește lucruri diverse, participă la cursuri și încurajează-ți echipa să facă la fel. Până la urmă, dacă liderul demonstrează că învață continuu, transmite un mesaj puternic că dezvoltarea este o prioritate comună.

Peisajul de afaceri al anilor 2020 cere acest lucru. Un raport al Forumului Economic Mondial estimează că până în 2025, jumătate dintre angajați vor avea nevoie de recalificare. Iar liderii nu fac excepție. Provocările viitoare pot cere abilități pe care încă nu le ai – și asta e normal, atâta timp cât ești dispus să înveți. Companiile care prosperă au lideri care promovează învățarea la toate nivelurile.

„Liderul-învățăcel al secolului XXI” se bazează și pe modestie: curajul de a spune „nu știu tot, dar pot învăța”. Liderii care cultivă acest spirit mențin organizațiile agile și evită stagnarea. În loc să se agațe de vechile metode, întreabă: „Ce e nou? Ce putem face mai bine?” – și inspiră aceeași deschidere în echipa lor.

Umilința în acțiune: Lecții de la lideri reali

Impactul pozitiv al umilinței în leadership nu e doar teorie – mulți lideri o demonstrează concret. Un exemplu cunoscut este Satya Nadella, CEO Microsoft, care a transformat cultura companiei dintr-una de „știm tot” într-una de „învățăm continuu”. Prin curiozitate și deschidere, nu prin aroganță, Microsoft și-a regăsit inovația și ritmul de creștere. Nadella a arătat că atunci când un lider ascultă mai mult și impune mai puțin, folosește inteligența colectivă a organizației.

Jim Collins a evidențiat și el lideri de „Nivelul 5”: directori extrem de performanți, caracterizați de modestie personală și voință profesională puternică. O figură emblematică este Darwin Smith de la Kimberly-Clark, care a condus compania spre succes fără a deveni arogant, convins că „nu a încetat niciodată să încerce să fie calificat pentru job”. Astfel de lideri pun munca înaintea ego-ului, iar organizațiile lor prosperă.

Alți lideri confirmați – precum Warren Buffett sau Indra Nooyi – arată că umilința înseamnă să știi ce nu știi și să continui să înveți. Buffett vorbește despre „cercul de competență”, iar Nooyi cerea feedback inclusiv de la angajați juniori. Umilința le-a permis să ia decizii mai bune și să gestioneze schimbări complexe.

Chiar și în politică, liderii care admit ce nu știu și cer expertiză inspiră încredere. Jacinda Ardern este un exemplu al comunicării sincere și colaborative în criză.

Mesajul comun: umilința nu e slăbiciune, ci un super-atu al leadershipului. Creează credibilitate, încurajează contribuția celorlalți și menține liderul într-o stare de învățare continuă – exact ce este esențial în vremuri incerte.

Concluzie:
Umilința nu este o slăbiciune, ci o superputere de leadership

Nimeni nu deține toate răspunsurile, dar liderii care combină încrederea cu modestia reușesc să inspire, să învețe și să se adapteze.

Dacă te simți copleșit(ă), privește acest sentiment ca pe un semn că ești atent(ă), conștient(ă) și pregătit(ă) să crești. Încurajează-ți echipa să învețe alături de tine și cultivă o cultură a reflecției și a învățării continue.

Leadershipul eficient nu înseamnă să știi totul, ci să știi să înveți mereu.